Distributia:
-Anny Ondra
-Sara Allgood
-Charles Paton
-John Longden
-Donald Calthrop
-Cyril Ritchard |
|
|
|
|
| Blackmail - Şantaj (1929) Cronica din colecția „1001 de filme de văzut într-o viață”:
Deși cu „Chiriașul” (film realizat in 1927), Alfred Hitchcock și-a lansat multe din temele la care avea să revină pe parcursul operei sale cinematografice și și-a revendicat titlul de maestru al suspansului, producția sa din 1929 a fost de fapt cea care i-a pecetluit reputația și l-a propulsat pe drumul unei cariere formidabile. „Blackmail” (Șantaj) a început să fie turnat ca un film mut, dar pe parcurs proiectul a fost regândit și apoi continuat ca primă producție sonoră a cinematografului britanic: decizia astfel luată demonstra ambiția deosebită a regizorului chiar și în această fază incipientă a carierei sale, dar și aprecierea de care talentul său se bucura în ochii producătorilor care au decis să finanțeze astfel de inovații tehnice. Unul dintre marile secrete ale lui Alfred Hitchcock consta în știința sa de a fi deopotrivă avangardist și comercial: în această peliculă regizorul folosește un gen de tehnologie avansată în epocă - dar pe care mulți o credeau fără viitor - în serviciul unei melodrame care reușește să aibă subtilitatea psihologică, dar și un fior (și suspans) dramatic. Alice White (Anny Ondra) are o dispută cu prietenul ei polițist Rank (John Longden) și, cedând unui impuls de moment, însoțește un artist depravat (Cyril Richard) până în apartamentul acestuia. Când ticălosul încearcă să o seducă, ea îl injunghie în legitimă apărare și apoi fuge, deși o conversație la micul dejun cu familia sa nu face decât să-i amintească în permanență traumă suferită: cuvântul „cuțit” pare să o împungă necontenit, iar vederea cuțitului de pâine aproape că-i declanșează o criză de isterie. În timp ce alți regizori convertiți la filmul sonor depuneau toate eforturile să se asigure că fiecare dialog era înregistrat ca pentru o demonstrație de elocință, Alfred Hitchcock pare să se joace cu banda sonoră a acestei scene, astfel încât cea mai mare parte a conversației se transformă într-o bolboroseală neinteligibilă - sporind astfel efectul sonorității de cristal a cuvantului-cheie. Acesta este poate momentul când filmele vorbite au încetat doar să fie vorbite și să cânte, iar autenticul potențial al sunetului ca instrument adițional în arsenalul regizoral a devenit evident. Nevoit să lucreze cu o actriță de origine cehă, distribuită de la bun început în rol și a cărei engleză lasă de dorit, Alfred Hitchcock a experimentat și post sincronul - Ondra doar mimând replicile rostite de Joan Barry în studioul de înregistrare, procedeu neobișnuit (și rareori reluat ulterior) care contribuie la o sinteză reușită a interpretării. Ondra, una din primele blonde „bantuite” ale producțiilor hitchcockiene, este o prezență de o prospețime remarcabilă și un farmec cuceritor, reușind performanța de a face din criminala inocentă o eroină care câștiga simpatia publicului, iar șantajistul slinos adevăratul personaj negativ al filmului. |
| | Pro Best HD | Filme Clasice | Filme Online Clasice | Filme Clasice HD | Filme Vechi | Pro Best HD - Filme Clasice Online | |
|
Recomandari Filme :
|
