Distributia:
-Chhabi Biswas
-Sardar Akhtar
-Gangapada Basu
-Bismillah Khan
-Salamat Ali Khan
-Waheed Khan |
|
|
|
|
| Jalsaghar aka The Music Room (1958) Cronica din colecția „1001 de filme de văzut într-o viață”: Satyajit Ray și-a câștigat faima cu trilogia „Lumea lui Apu”, trei filme care se constituie într-o cronică a vieții unui sătean bengalez sărac, din copilărie și până târziu în viața adultă. Aceste filme au făcut cunoscut cinematograful de artă indian unei lumi familiarizate doar cu imaginarul și spectacolul muzicalului hollywoodian. Satyajit Ray a dezvăluit o Indie diferită, viața unui sat tradițional, ravagiile pricinuite de foamete, secete și sărăcie. Influențate în mare măsură de neorealismul italian, filmele minunate și tulburătoare ale lui Satyajit Ray căutau să exploreze nedreptățile morale și sociale. Filmate cu măestrie în zonele rurale, se străduiau să fie documente autentice ale existenței indiene. Totuși, în „Jalsaghar” aka „The Music Room” (Sala de muzică), Satyajit Ray și-a schimbat stilul și intențiile. Acest film meditativ, de atmosferă, elegiac, va constitui o mare surpriză pentru cei care se așteaptă să-l reîntâlnească pe Satyajit Ray cel din trilogia „Apu” și din „Ashani Sanket” aka „Distant Thunder” (Tunet îndepărtat) (1973). Cu acest tur de forță, Satyajit Ray transcede concepțiile noastre înrădăcinate despre cinematografia națională, în special în contextul Lumii a Treia. „Jalsaghar” aka „The Music Room” redă povestea cehoviană a lui Huzur Roy, un senior ajuns în mizerie în anii 1920. Personajul este interpretat de unul dintre actorii favoriți ai lui Satyajit Ray, Chhabi Biswas, cu o gravitate melancolică și o noblețe impresionantă. Din puterea și averea lui Roy n-a mai rămas nimic, palatul lui stă să se prăbușească, servitorii l-au părăsit, iar el își petrece zilele șezând pe acoperișul palatului, visând în tăcere la gloria apusă. Privește spre un peisaj arid. Mahim Ganguly (Gandapada Basu) este un cămătar ale cărui maniere grosolane nu-i trădează puterea și statutul. Ganguly anunță că organizează un concert, Roy decide să organizeze și el unul, în aceeași seară, forțând o confruntare finală între vechi și nou. Somtuosul salon de muzică a lui Roy este marea lui dragoste, iar filmul se întoarce în timp, prin flashbackuri, la concertele ținute în acea încăpere în vremurile bune. Concertul de acum va fi și ultimul gest măreț al lui Roy, deși îi va goli complet visteria. Este ultima lui șansă să trăiască încă o dată așa cum era obișnuit și să-și amâne sfârșitul inevitabil pentru încă o noapte de muzică și frumusețe. Atmosfera filmului, de decădere și melancolie, este extrem de tulburătoare. Simțim visceral sfârșitul lumii lui Roy și totuși, asemenea lui, dorim imposibilul, anume să nu se sfârșească. Observarea atentă și evocarea meticuloasă a unui timp și a unui spațiu care caracterizau filmele neorealiste ale lui Satyajit Ray sunt cât se poate de potrivite în această peliculă, având însă un scop mai curând expresionist. Vedem cum ultimii doi servitori pierd bătălia cu natura, ale cărei plante și insecte pun stăpânire pe palat. Câmpiile sterpe spre care privește Roy oglindesc sfârșitul lui apropiat. Satyajit Ray explorează idei și tehnici noi în acest film, iar felul în care se amplifică stilul lui este de-a dreptul fascinant. „Jalsaghar” aka „Sala de muzică” crează o plăcere senzuală și reprezintă o capodoperă esențială a cinematografiei mondiale. |
| | Pro Best HD | Filme Clasice | Filme Online Clasice | Filme Clasice HD | Filme Vechi | Pro Best HD - Filme Clasice Online | |
|
Recomandari Filme :
|
