Distributia:
-Breno Mello
-Marpessa Dawn
-Marcel Camus
-Fausto Guerzoni
-Lourdes de Oliveira
-Léa Garcia |
|
|
|
|
Black Orpheus aka Orfeu Negro (1959) Cronica din colecția „1001 de filme de văzut într-o viață”: Transpunerea mitului lui Orfeu la Rio de Janeiro în timpul Carnavalului i-a adus regizorului Marcel Camus - spre surprinderea tuturor - Palme d'or-ul la Cannes, iar mai târziu Oscarul pentru cel mai bun film străin. Realizat cu ajutorul unor elemente tehnice neorealiste - actori amatori și filmări numeroase pe străzile supraaglomerate - „Orfeu Negro” aka „Black Orpheus” (Orfeu cel negru) a fost extrem de apreciat pentru tulburătoarea prezentare a modului de viață și folclorului brazilian. Pelicula a fost considerată drept revoluționară datorită faptului că este unul dintre primele filme de artă internațională care are în distribuție numai actori negri. La acestea se adaugă sentimentul autenticității și, de asemenea, o componentă care-i conferă farmecul durabil: extraordinara coloană sonoră, semnată de Luiz Bonfa și Antonio Carlos Jobim, doi dintre cei mai mari compozitori de samba afro-braziliană. Ironia face ca în Brazilia filmul să fie și astăzi criticat pentru impresia de exotism pe care o lasă publicului, anume că aici ar fi o continuă petrecere dansantă nocturnă, populată de personaje caricaturale și pasionale, de origine latină. Deși aceste opinii critice sunt greu de combătut, deoarece scot în lumină multe dezbateri contemporane referitoare la politica vizibilității, filmul se impune totuși prin calitățile sale incontestabile. În mod declarat un mit, „Orfeu Negro” este filmat minunat și interpretat desăvârșit de Marpessa Dawn și Breno Mello. De neuitat transpunerea răului Styx într-o clădire guvernamentală și a luntrașului Caron pe post de gardian într-un coridor unde o sumedenie de foi de hârtie îi trec pe lângă picioare, suflate de curent. |
| Pro Best HD | Filme Clasice | Filme Online Clasice | Filme Clasice HD | Filme Vechi | Pro Best HD - Filme Clasice Online | |
|
Recomandari Filme :
|