Novecento (1976)
Episod 1
Robert De Niro
 |
Novecento (1976)
Episod 2
Gérard Depardieu
|
Novecento (1976)
Episod 3
Dominique Sanda
|
Novecento (1976)
Episod 4
Francesca Bertini
|
| Novecento – 1900 (1976) Cronica din colecția „1001 de filme de văzut într-o viață”: Una dintre primele și una dintre cele mai lungi metafore politice cinematografice ale anilor 1970, filmul preferat al lui Bernardo Bertolucci a devenit posibil numai după succesul incredibil al „Ultimului tango la Paris”. Acoperind patruzeci și cinci de ani de istorie socială, acest film de cinci ore, în două părți, nu își propune să amuze. Este o creație polemică, vizualmente foarte bogată, chiar dacă ușor greoaie, care presupune cunoașterea liniilor generale ale istoriei moderne a Italiei și apoi detaliază momente ale luptei sociale așa cum se manifestă ele în destinele a doi bărbați. După câteva scene sângeroase care au loc la sfârșitul Celui de-al Doilea Război Mondial într-o regiune rurală a Italiei, filmul face câțiva pași înapoi în timp pentru a descrie nașterea aproape simultană a doi nepoți - al proprietarului viei (Burt Lancaster) și al principalului său ajutor (Sterling Hayden). Cei doi copii devin buni prieteni, dar, ca adult, Alfredo (Robert De Niro) duce viața hedonistică și lipsită de sens caracteristică oamenilor din mediul său, în timp ce Olmo (Gérard Depardieu, aproape de nerecunoscut prin suplețea sa) rămâne un țăran furios. Limitarea spațiului celei mai mari părți a acțiunii la moșia și satul din apropiere intensifică atmosfera intimă a filmului: cei doi bărbați sunt, în microcosmosul acesta, cele două clase sociale opuse ale Italiei, iar locul în care trăiesc - Italia însăși. Când Alfredo se căsătorește cu o femeie sofisticată (Dominique Sanda), țăranii speră într-o soartă mai bună, dar nădejdea lor se spulberă când noul administrator al moșiei (Donald Sutherland) le impune, brutal, disciplina Cămășilor Negre. Oricâtă afecțiune pune Bernardo Bertolucci în descrierea acestor conflicte între aristocrați și țărani, filmul abia dacă sugerează vreo umbră de fericire. Realitatea distruge orice sursă de bucurie. Spectatorii care nu cunosc istoria socială a Italiei s-ar putea să aștepte și să spere ca, măcar întâmplător, lucrurile se ameliorează. Dar aceasta nu se întâmplă, așa cum o dovedesc scenele violente de la început. Distribuția exceptională, care include actori italieni, francezi și americani, face din această peliculă ușor pompoasă o experiență cinematografică extraordinară. Bernardo Bertolucci și-a dorit probabil ca „Novecento” aka „1900” să fie citat printre marile filme politice din istoria cinematografului, dar mesajul său insistent și cam moralizator îl face pe spectator să caute satisfacție în altă parte, în particular în jocurile actoricești ale lui Robert De Niro și Gérard Depardieu. |
 
Recomandari Filme :
|
