Distributia:
-William Holden
-Gloria Swanson
-Erich von Stroheim
-Nancy Olson
-Fred Clark
-Lloyd Gough |
|
|
|
|
| Sunset Boulevard - Bulevardul amurgului (1950) Cronica din colecția „1001 de filme de văzut într-o viață”: Plutind, mort, într-o piscină, scenaristul șomer Joe Gillis (William Holden) povestește relația sa fatală, sentimentală și profesională, cu regina grandomană a filmelor mute, Norma Desmond (Gloria Swanson). O vampiriță cam ușuratică, ale cărei încercări de a părea tânără la cincizeci de ani o fac, în mod paradoxal, să arate de o sută, Norma locuiește într-o vilă părăginită pe Sunset Boulevard, unde organizează o ceremonie funerară pentru maimuța ei ("trebuie să fi fost un cimpazeu marcant", mormăie Joe), scriind alandala un scenariu imposibil și visând la o revenire irealizabilă. Lângă ea se află un majordom sinistru (Erich von Stroheim), cândva regizorul ei favorit, și întâmplător, și primul ei soț. Fără să fie un adept al imaginilor ostentative, Wilder este aici încurajat de scenariu să creeze compoziții care evocă bârlogul Fantomei de la operă sau Xanadu, de pildă un prim-plan foarte apropiat al unor mâini în mănuși albe cântând la o orgă veche, în timp ce Joe care încearcă să scape, se zbate undeva în spate. Jurnalul acesta al preumblării lui Wilder prin "casa bântuită" a industriei cinematografice, plin de sarcasm, dar și de nostalgie, poate fi revăzut la nesfârșit, chiar și după ce influența sa a pătruns în filmele de groază („Ce s-a întâmplat cu Baby Jane?”) a lui Robert Aldrich. E un amestec de stranie afecțiune pentru Norma, fosta vedetă, și ratatul Joe, și de oarecare sadism în folosirea chipurilor răvășite de ani ale câtorva vedete ale filmului mut - Buster Keaton, H.B. Warner și Anna Q. Nilsson. Una dintre ironiile subtile ale filmului este faptul că, deși Norma nu poate scăpa de nebunia ei, industria permite celorlalți și chiar îi încurajează să se comporte ca niște monștri: Cecil B. DeMille (interpretându-se pe el însuși) îi amintește cu blândețe Normei că industria cinematografică s-a schimbat, dar Wilder încheie această scenă fixând aparatul de filmat asupra cizmelor sale lustruite de călărie și asupra mersului său țanțoș de scenă, absurd și demodat. Deși au recunoscut că li se oferea o ultimă șansă de afirmare actoricească, Gloria Swanson (care a acceptat rolul după refuzul lui Mary Pickford) și Erich von Stroheim (silit să vizioneze un fragment din "Regina Kelly", un proiect dezastruos, rămas neterminat, din anii 1920, în care o distribuise pe Swanson) au înțeles cruzimea viziunii lui Wilder și faptul că îi făcea pe toți să pară niște monștri. Este un film aspru și cinic, care face greu loc unei povești de dragoste "normale", fie ea și damnată: până la urmă, Norma e la fel de înspăimântată de faptul că Joe scrie un scenariu pentru actrița de mâna a treia Nancy Olson, ca și de ideea că scenaristul ar putea s-o părăsească pentru o femeie mai tânără. Swanson ("Eu sunt mare, filmele s-au micșorat!") este frenetică în nebunia ei, culminând în scena memorabilă, totodată oripilantă și fermecătoare, în care fosta vedetă se îndreaptă cu un aer teatral către un cameraman de televiziune, în timp ce este arestată pentru crimă, spunându-i că este pregătită pentru un prim-plan - chiar în momentul în care camera lui Wilder se retrage pentru a o filma de la distanță într-o secvență care subliniază izolarea ei în nebunie, în timp ce în jur începe carnavalul dezgustător stârnit de implicarea unei celebrități într-o crimă. Este o prefigurare a unei culturi a crimelor exploatate de mass-media, care rămâne odios de activă după mai mult de o jumătate de secol. |
| | Pro Best HD | Filme Clasice | Filme Online Clasice | Filme Clasice HD | Filme Vechi | Pro Best HD - Filme Clasice Online | |
|
Recomandari Filme :
|
