Distributia:
-Max von Sydow
-Liv Ullmann
-Gertrud Fridh
-Georg Rydeberg
-Erland Josephson
-Naima Wifstrand |
|
|
|
|
| Vargtimmen aka Hour of the Wolf - Ora lupului (1968) Cronica din colecția „1001 de filme de văzut într-o viață”: Proiectul inițial, datând din 1964, al acestui film se intitula „Canibalii” și prevedea o operă monumentală, realizată cu un buget considerabil. Dar, datorită unui acces serios de pneumonie și a deciziei regizorului-scenarist, la ieșirea din spital, de a face filmul „Persona” (1966), cu un buget mic, Ingmar Bergman a refăcut scenariul „Orei lupului” aka „Vargtimmen” aka „Hour of the Wolf” ca pe un pendant la „Persona”, dar de o amploare mult mai mică decât cea planuită inițial. În „Vargtimmen” aka „Hour of the Wolf” suferința spirituală a artistului nu este prezentă ca o enigmă văzută din exterior, ca în „Persona”, ci transmisă direct de gândurile artistului însuși, căci filmul pune în scenă pagini ale jurnalului său. Inspirat fără îndoială de scrierile bizare ale lui E.T.A. Hoffmann - până la numele personajelor -, filmul acesta este un horror autentic despre un artist sensibil (chiar dacă nu tocmai simpatic), distrus spiritual de către critici și public. Inversând metafora vampirului din „Persona”, unde asistenta medicală Alma (Bibi Andersson) o visează pe actrița Elisabet Vogler (Liv Ulmann) sugându-i sângele, pictorul Johan Borg (Max von Sydow) își vede binefacătorii feudali și burghezi din castelul baronului von Merken (Erland Josephson) ca pe niște morți vii, creaturi vampirice ale nopții care au nevoie de un artist asupra căruia să se năpustească. Dintr-o curiozitate sadică, ei îl invită pe pictor la o petrecere, numai pentru a-l trata ca pe un măscărici de curte. Pretențiile sale de a dispune de libertate de creație sunt ridiculizate explicit atunci când gazdele montează cu venerație o versiune de teatru de păpuși a „Flautului fermecat” de Mozart (mai târziu pusă în scenă și filmată de Ingmar Bergman) și apoi o laudă ca pe o marfă, sugerând cî valoarea ei vine ân esență din faptul că a fost o operă creată la comandă. Umilirea definitivă are loc în scena în care Johan se trezește machiat ca o femeie-clovn și luat în batjocură de amanta sa, Veronica Vogler (Ingrid Thulin), în timp ce nobilii privesc, râzând pe întuneric, ce se petrece. Totuși, Ingmar Bergman ne sugerează că Johan nu e un narator de încredere. Gazdele sale posedă calități supranaturale și o înțelegere neobisnuită a psihicului său, care ne sunt prezentate până la urmă ca niște proiecții exterioare ale impulsurilor distructive din străfundurile personalității artistului. Astfel, filmul poate fi înțeles ca o nouă variație pe motivul, recurent la Ingmar Bergman, al relației de exploatare dintre artist și publicul său. |
| | Pro Best HD | Filme Clasice | Filme Online Clasice | Filme Clasice HD | Filme Vechi | Pro Best HD - Filme Clasice Online | |
|
Recomandari Filme :
|
